Gasiti aici un excelent articol, bine scris in engleza, despre o alegere dificila: permacultura sau cultura conventionala? Imi place pentru ca ma introduce in procesul de gandire si de optare al unui gospodar-pionier aflat intr-o situatie relativ similara cu a noastra. Evident ca resursele la indemana pe teren sunt altele, cultura inconjuratoare si ea e diferita (la celalalt capat al Europei) dar e o chestiune de metoda a cautarii. La inceputul acestui endless search in care m-am aventurat, e o referinta utila.
Imi aminteste de o intamplare de acum cativa ani cand impreuna cu un bun amic ne-am gandit ce-ar fi daca am cumpara o mini-ferma si am plati un taran sa aiba grija de ea. Noua ne-ar fi revenit ca la vremea recoltei sa ne prezentam la fata locului cu lazile goale spre a le incarca pline de legume si fructe zemoase, a le pune in portbagaj si vâââj cu ele spre apartamentele noastre inghesuite de oras. Asa ca am inceput investigatiile, mai putin serioase ca cele de acum, si am dat de cateva pagini al unui jurnal de pionier, al unui tip care se mutase la tara ca sa traiasca din asta, prin anii 90. Se povestea despre metode mai putin convenitonale (ex: acoperirea cu ziare pe perioadele calduroase – mulchingul) pe care satenii le-au privit la inceput cu mare neincredere, clatinand din cap peste gard. Ce mai, era un inceput plin de entuziasm! Totusi povestirea se oprea undeva in jurul anului 2000, daca imi mai amintesc bine .Noi eram deja prin 2005. Deja ar fi trebuit sa fie ceva serios, dupa primul cincinal. M-am ghidat dupa numele tipului si am inceput cautarile pe net. Am gasit cateva numere de telefon cu numele respectiv. Dupa cateva apeluri esuate, printre care si un american de origine romana care m-a abordat in interes paranormal, vroia sa ne intalnim sa ne facem nu stiu ce aura…am dat de adevaratul om pe care il cautam. Dar mare mi-a fost dezamagirea sa aflu ca dupa lupte lungi cu diversele conjucturi nefavorabile: satenii, primaria, clima, piata de produse agricole, nepriceperea personala etc, s-a declarat invins si s-a intors inapoi la oras, imbratisand o cu totul alta ocupatie.
Se pare ca acest caz nu este unic, imi confirma cineva care lucreaza in domeniul fondurile structurale pentru agricultura. Apropo, oare aceste fonduri birocratice ar incuraja pe unii ca noi sa fuga din orase pentru a trai la tara, dar fara sa facem cine stie ce agricultura competitiva?
Link teoretic despre permacultura.
Si un scurt articol despre o ferma din Germania – permacultura pe 46 ha la 1400 m altitudine.
Un film foarte sugestiv si util pentru incepatorii in permacultura si agricultura organica: putem vedea cum sa faci cel mai bun compost sau cum sa plantezi gradina in cele 7 straturi proprii unei paduri.
Un articol despre Masanobu Fukuoka, fondatorul permaculturii in Japonia.
am citit si eu despre acest lucru recent si trebuie sa spun ca sunt foarte incantata de ce am aflat , dar ca sa poti face asta trebuie sa ai ceva teren care sa iti produca cateva materii de baza precum paiele de ex, si altele …
Exista permacultura si in oras pe suprafete mici, spun specialistii ca e chiar mai usor de gestionat pentru ca designul este mult mai simplu. Vreau sa fac o pagina cu introducere in acest domeniu, e fascinant.
Toata viata mea am trait la oras…undeva in Romania.
Acum, in cartea mea de identitate scrie ca traiesc “la tara”…undeva in Romania. Niciun copil, oameni in varsta fara zambet, deprimati de viata de zi cu zi, rate si gaste, gaini si curcani, guitat de porci, balegar pe drum,… E tot ce vezi traversand satul de la un capat la altul.
Locuiesc la ultimul numar, mai departe de sat. Un habitat pe 5 ha.
La stanga raul, la dreapta padurea de salcam. O simfonie in alb si verde. Nu poti exprima in cuvinte, minunatiile acestui loc. Anotimpurile, o insiruire de evenimente. Fiecare zi iti dezvaluie ceva nou in natura.Pasarile vin si pleaca, unele raman. Inca nu le cunosc pe toate, dar as putea sa enumar cateva. Anul asta am avut 4 cuci , pupeze cam tot pe atatea, porumbei salbatici, mierle, sturzi, ciocanitori vreo 3 feluri, pitigoi, sticleti, macaleandru, pescaras, privighetori, gaite, randunele, turturele, fazani, corbi, sorecari, bufnite, lilieci, animalute mari si mici incepand de la caprior, vulpi, dihori , bursuci, parsi, fluturi, libelule colorate, pesti si 2 broaste testoase … scuze celor pe care nu le cunosc sau le-am uitat!
Imi incep ziua devreme cu rasaritul soarelui, seara ma bucur sa privesc apusul.
Noaptea, cerul e imens si plin de stele, facandu-te sa te simti mic si trecator sub el. In gradina imi fac “piata”, numai produse sanatoase, pentru ca aici totul e natural, ecologic. Cu certificat.
Traiesc “la tara”, nu am vecini , nu aud harmalaia specifica.
Deschid calculatorul si intru in contact cu lumea.Afara intru in contact cu natura.
Iarna e totul alb, in rest totul e verde.
Mie imi place sa spun ca traiesc “la ferma”.
De cate ori ma duc in oras, ma uit in sufetul meu sa caut regrete.
Nu le gasesc. Si asta ma bucura.
abia astept sa vad ce pot face in curtea mea … de cateva sute de metri…
Armeria,
As dori sa iti public comentariul ca pe un articol. Sunt interesat sa strang astfel de povesti ale mutarii intr-o singura categorie (cu rele si cu bune) si sa le fac publice ca sa dam curaj (sau sa prevenim despre pericole) pe cei care sunt atrasi sa faca ce am facut noi, sau chiar mai mult.
Daca ai un jurnal online, atunci as pune un link. Daca vrei sa ne povestesti si altele despre traiul la marginea satului, abia astept sa aud.
Multumesc.
Bun articolul! Citisem si eu despre acel domn care abandonase viata de mecanic aviator si se mutase la tara intro tentativa de a ajuta lumea necajita, insa nu mai stiam nimic despre aceasta poveste si iata ca m-am lamurit intrun final… Pacat.
Cat despre permacultura am de gand sa fac si eu o incercare in primavara aceasta, m-am “echipat” cu seminte, bineinteles cunostinte de la Bill Mollison chiar si o carte a dansului si sunt tare curios sa vad daca voi reusi…
Numai bine…
iti doresc mult succes si daca vei reusi ceva, cat de putin, da-ne si noua niste imagini si cuvinte…:) pentru moment mi se pare permacultura, ca unui lautar muzica simfonica.
Florin, nu am auzit pana acum de Bill Mollison dar dand o cautare pe Google am gasit ceva ce spune si-mi place:
“Trebuie descurajat sapatul gradinilor de legume, pentru ca necesita energie, si care poate fi mai bine utilizata in alte scopuri. Mai bine lasam ramelor sa sape pentru noi, pentruca o fac foarte bine”
Eu nu sap in gradina … tot timpul ma minunez de cate rame sunt in sol.
Bill Mollison e unul din fondatorii permaculturii. Alaturi de el parca se afla si Holmgren. Mai este un japonez tot asa celebru Masanobu Fukuoka.
Ce am mai auzit si eu prin vecini.
Am citit tot ce am gasit pe net despre permacultura printre care :
Permacultura – deriva din doua cuvinte permanent si agricultura – este o filozofie de design integrat care cuprinde gradinarit, arhitectura, horticultura, ecologie, etc.
Baza de abordare este crearea durabilitatii, prin sisteme de producere a propriilor nevoi si de recicla a deseurilor produse. Mollison a dezvoltat permacultura dupa ce a studiat ecosistemele din Australia timp de mai multe decenii. A observat ca plantele se grupeaza in mod natural benefic atat pentru om cat si pentru natura. A folosit aceasta idee pentru a crea un sistem de cultura in care comunitatile de plante alimentare sa se sprijine reciproc.
Deci? Permacultura tine de SF pana la urma?
Dragilor,
ma bucura sa vad ca sunt persoane interesate nu numai sa se informeze dar sa si practice permacultura. Eu sunt la inceput in domeniu, dar sunt hotarata sa studiez temeinic. Am o frumusete de teren langa Bucuresti, cu nuci batrani, vie, deschidere la lac… Anii trecuti l-am neglijat, anul acesta trebuie sa infloreasca, sa rodeasca.. Cum primavara nu asteapta pana gasesc/citesc eu despre permacultura mi-ar prinde bine ceva sfaturi. Am vazut discutiile despre sapat – pro sau contra? Intrebarile mele: ce faci cu radacinile de buruieni uscate? daca vrei sa plantezi noi plante nu ar trebui sapat terenul Va multumesc anticipat pentru raspunsuri!
Nici eu n-am avut niste raspunsuri ferme in afara de ierbicidare (ma feresc de ea!) asa ca m-am apucat si am sapat la cazma si dupa aceea am luat la mana fiecare bucata de pamant. Am separat radacinile buruienilor si le-am dus cu tarna afara din gradina sa se usuce. Cand se vor usca le voi arde.
Dar este o munca atat de migaloasa incat la suprafata de 300 mp pe care sapat-o noi, avem impresia ca nu se mai termina niciodata. Dar e bine sa incepi in gradinarit cu ce este mai neplacut, ca o proba. Ca un noviciat.
[...] 5 mai, 2009 by Gradinarul In căutările mele de experienţe similare cu a noastră am dat de proiectul eşuat de care vă povesteam într-un articol anterior. [...]
Cred că, pe măsură ce civilizaţia noastră se adânceşte din ce în ce mai mult în recesiune, mutatul la ţară nu va mai fi privit ca un moft, ci ca o chestiune de supravieţuire.
gabi
sincer nu cred ca civilizatia noastra se adanceste tot mai mult in recesiune.
in plus nu cred ca mutatul la tara rezolva vreo problema fundamentala,cu atat mai putin spravietuirea.
cred ca totusi putem fiecare lupta ca sa fim mai rabdatori, inclusiv cu nevestele noastre.
cred ca nu te vei supara pe mine.
Gradinarul.
Domnu’ gradinar,
Faptul că în prezent civilizaţia noastră se adânceşte tot mai mult în recesiune nu ţine de credinţă, ci este un fapt recuonscut de orice economist.
Iar despre supravieţuire, vroiam să spun că, dacă rămâi absolut fără venituri, la casă cu grădină mai poţi să supravieţuieşti, dar la bloc nu prea.
Si treaba cu nevestele? Haha! Mă tem că mă depăşeşte total…
Sigur că nu mă supăr,
Gab