Ecolife Bio

Zilele trecute, performând un shopping într-un hypermarchet local am remarcat într-un colţ apariţia unui stand de legume ecologice. Am citit etichetele de pe produsele respective şi am notat o adresă de web. Firma care le produce are un site plăcut, în care prezintă conceptul de agricultură ecologică şi beneficiile sale, dar sunt oferite publicului şi câteva reţete cu dovlecei. Noi avem superproducţie de dovlecei, producem mai mult decât mâncăm aşa că am forwardat reţetele şi către viaţalatara.

Ce mi-a plăcut cel mai tare la acest site a fost ideea de prezenta în imagini pe toţi cei 5 membrii ai asociaţiei care aprovizionează cu legume firma respectivă, adică câteva familii din comuna Dor mărunt, judeţul Călăraşi. Îmi place foarte mult ideea de a familiariza consumatorii cu sursa de unde le provine mâncarea. Se putea face chiar mai mult în acest sens cu imagini luate mai îndeaproape.

Tot Eco Life bio a lansat în vara asta o idee pe care am întalnit-o la americanii de la Tiny Farm Blog, cea cu cosul de cumpărături. Mai multe detalii aici.

Pe site este lansată invitaţia de a deveni membrii în reţea pentru oricine este interesat de producţia în sistem ecologic. Aviz amatorilor cu suprafeţe mici.

Iata şi un articol despre ei în Adevărul, care începe cam aşa:

„Consumatorii români se plâng tot mai des că roşiile, vinetele şi ardeii pe care-i cumpără din supermarket au forme perfecte, dar niciun gust. Aceste legume sunt crescute în mod forţat. Sunt culese verzi şi tratate cu substanţe care să le dea culoarea specifică şi atât. Dacă aţi vedea cum sunt făcute, nu aţi mai pune aşa ceva în gură“.

Asta e poiana mea!

Iată o imagine primită de la Armeria, de prin România ei. E o bornă din câte înţeleg prin care Toader ne spune că altă dată oamenii trebuiau să taie cu securea poieni în pădure ca să poată vedea cerul. În spatele acestei epigrafii succinte stă ascunsă o poveste lungă despre destinele lui Toader şi ale urmaşilor lui:

“Toader Cerceja şi soţia Sabina au poienile din aurul acesta. Străbunicul meu Toader liberând din armata austriacă, statu’ i-a dat un zlot să cumpere secure ca să meargă în pădure să facă poiana. Aşa s-au făcut poienile acestea cu toporu’ in anii 1830. Urmaşii lui Toader: Petrea. El a avut pe Anton. Anton pe Toader. Toader pe Ion Cerceja. Scrisă în anul 2004.”

Autoarea imaginii ne-ar putea oare spune mai multe?

ROMÂNIA MEA

Inspirat de impresiile de călătorie ale lui Sorin, am creat o categorie nouă pentru impresiile de călătorie  prin ţară: ROMÂNIA MEA. Fiindcă îmi place România aşa cum e. Nu că n-ar putea fi mai bună, dar  îmi place mai mult decât orice altceva. Nu cred că merită judecăţile aspre pe care i le facem prea des.

Azi un prieten îmi trimite fotografia de mai jos pe email ca fiind de pomină.

Mie unul mi-ar fi plăcut sa trebuiască să ne fixam ceasul cu vreo 500 de ani în urmă. Pe nisip.

Iar noi joi seară nădăjduim să plecăm acolo unde s-a născut poporul român. Cine ştie istorie ştie unde.

8-9 august 2009

A plouat adânc

Aseară şi azi noapte a plouat aproape  50 de litri pe mp. A trebuit sa golesc pluviometrul in timp ce ploua fiindca capacitatea lui de masurare are doar 35l. Ce e interesant cand foloseşti un pluviometru este ca iti dai seama cat de tare ploua pe o anumit interval de timp. De exemplu aseara, in prima ora a plouat vreo 40 litri iar dupa aceea in cateva ore cate au urmat a mai plouat doar inca 10 litri. S-a şi răcorit de la 36 de grade cât au fost inainte de ploaie, am ajuns pe la 20.

Niste araci de la roşii pe care nu i-am înfipt prea adânc au cazut atunci când pământul a devenit foarte moale. Aştept să se usuce şi să intervin.

Pe anumite zone din gradină, apa băltea bine de tot. Dar imdediat ce ploaia a scăzut în intensitate au început să scadă şi acum dimineaţa se zvântasera. Un vecin azi dimineaţă zicea că ploaia asta ar fi fost bună acum vreo doua săptămâni ca deja acum e cam târziu. Dar totuşi e prielnica arăturii de toamnă.

Mutat grămadă compost

Aseară am derulat operationea Compostul. Am mutat gramada de compost in afara cutiei, undeva in gradina, si am stopat adaugarea de alte materii. Am adaugat niste cartoane de la cutii (luate de la carrefour) rupte cu mana şi o cutie plină de rumeguş ramas de la fabricarea aracilor. Am acoperit totul cu o folie de la o piscina veche sparta si ne-am pus pe asteptat. Iarba tunsa de gazon intrase in descopunere şi mirosea infiorător. Dar vorba lui Deghizotton: -Pute, papa bun, mmm!

Adica, chiar dacă acum pute urât, vom manca legume bune la anul. Răbdare.

Noutăţi de grădinar

Alaltăieri am repicat niste salată în stratul eşuat şi desfiinţat al cartofilor. 33 de fire – cam 2 treimi s-au uscat deja.

Atacul gândacilor de Colorado a fost foarte sever la cartofi dar şi la cele 6 fire de vinete, care au ramas pitice din cauza lor, dar chiar cu toate acestea am facut un ghiveci delicios cu vinete.

Rozmarinul plantat în alveole de turbă – 6 alveole – nu vrea cu nici un preţ să germineze. Prima încercare am crezut că eşuase din cauza pământului, dar acum am cumpărat special nişte pământ la pungă. Mai aştept.

Sâmbătă am făcut cu tata nişte araci cu tata, i-am tăiat cu circularul pe din doua fiindcă erau prea groşi apoi tot el i-a ascuţit. 60 de bucati – 2 metri înălţime fiecare. Cuiburile de fasole au nevoie de araci ca si parte mare din firele de tomate care au depaşit în înălţime aracii cei vechi.

Adunăm dovlecei zilnic. Ducem şi la prieteni.

Bag de seamă că legumelor le prieşte singurătatea. Firul de roşii plantat în curte pe gazon e săntos tun. Fără niciun tratament are frunzele verzi, inclusiv cele de la bază şi roşiile sunt mari şi lucioase. Probabil ca dăunatorii atacă acolo unde prada este mai mare, fiindcă cele plantate la grămadă nu arată la fel de bine.

Fac planuri de amenajare a grădinii pentru anul viitor. Anul acesta a fost un draft de grădină, dar chiar şi aşa e mare lucru să ai o salată de roşii proaspătă în fiecare zi.

Pe lista de defăcut-uri am nişte sisteme de agăţare pentru zmeuri şi muri, pe şpalieri de lemn cu rânduri de sârmă sau legaţi direct de gardul aflat in apropierea lor. Voi vedea.

Am tras la coasă iarba (mohorul) din curte care crescuse mare şi dăduse seminţe. Ca să nu le împrăştii am adoptat metoda coasei, dupa care am adunat cu grijă. Cu o jumătate de oră seara şi una dimineaţa, cei 300 mp mi-au luat cam 3-4 zile, cu tot cu tuns iarba dupa cosit. Acum arată fest. Gazon nu a prea ieşit fiindcă nu sunt de acord cu risipa de apa pentru a îl uda, aşa că buruienile tunse scurt împreună cu gazonul cît a ieşit dau senzaţia unui covor de iută. Important este să putem călca în picioarele goale prin curte fără să rămâna noroi pe tălpi.

Trebuie să fac urgent un compostor pentru ca cel vechi trebuie lăsat să lucreze, altfel nu mai termin niciodată cu adăugatul de materie nouă.

Căpşunii retezaţi au dat deja frunze noi. Cei tranplantaţi prin alte părţi ale curţii sau chiar în două ghivece s-au prins fără probleme.

Din buruieni am făcut două căpiţe micuţe pe care nu le-am amestecat în compostor să nu germineze seminţele când îl voi folosi. Aştept să putrezească, iar compostul rezultat să îl acopăr o vreme cu folie neagră ca să moară toate seminţele care vor germina.

Stratul copiilor -1,5m pe 0,5 m – a germinat: salată, rozete, clopoţei, busuioc şi nişte măreţe seminţe de anghinare. Le-am plantat împreună. Sper să le şi mâncăm împreună.

Udăm aproape zilnic. Pe fugă. Copiii intră şi ei atunci prin grădină şi cer apă să facă lut. Se fac ca nişte purcei, aşa că scot ligheanul afară şi La spalare toată lumea!

Sursă de apă

Am găsit o sursă de apă la un izvor aflat la vreo 9 km distanţă de casă, într-alt sat. Izvorul se afla oarecum intr-unul din drumurile mele saptamanale, chiar daca ocolesc un pic. Iau cu mine 5 bidoane de 6 litri odata. O folosim pentru gatit. Inca n-am certitudinea ca o pot bea si copiii fiindca singurul “certificat” pe care il am sunt spusele localnicilor ca analizele au iesit bune si ca apa intr-adevar este buna de baut, la gust.

Alte varianta ar fi saparea un put de mare adancime, dar asta nu intodeauna este o chestie sigura. Un prieten de-al nostru, tot asa mutat de curand la tara, a forat foarte adanc (parca peste 40 m) si a dat de o apa imposibil de baut. Deci adancimea nu confera neaparat siguranta unei ape cristaline, iar costurile pentru un astfel de put sunt destul de ridicate.

Satenii, la noi, beau apa de la 9 m fara sa isi faca niciun fel de ganduri. Dar analizele facute au aratat ca ar fi poluata peste limita admisa cu nitrati.

Mi-aduc aminte cum imediat dupa “revolutie”, fratele meu, mi-a povestit ca in Africa oamenii duc lipsa de apa si o cumpara. Apoi ca in Germania oamenii beau apa cumparata de la magazin. “-Si nu minerala, dintr-asta de robinet.” Am fost atunci foarte impresionat, si parca nu imi venea sa cred. Cu atat mai putin as fi crezut ca atunci cand voi fi mare voi ajunge eu insumi sa cheltuiesc bani pentru apa.

Pe vremea aceea, cand “ne lua Ceausescu apa” dadeam fuga, trimisi de tata cu galeata, la una din cele 5-6 fantani care erau in apropierea oraselului nostru. Era jumatate corvoada, jumatate aventura. Ca toate sarcinile copilariei. Dar asta e alta poveste.

Grădina în vremea caniculei

Sunt foarte multumit de gradina. Imi dau seama de asta pe zi ce trece, vazand unele din soiuri cum se pot stinge fara glas. De mana, de Colorado, de purici.

Sunt multumit de rosii ca putem manca zilnic o salata buna asezonata cu ceapa care nu mi-a adus si ea decat prilejuri de satisfactie. De usturoiul impecabil. O placere sa il cureti si sa fie crocant de proaspat. Mai sunt multumit de dovlecei, chiar daca majoritatea florilor lui mor inainte de vreme, mancate de o nestiuta maladie. Sau musculite. N-am gasit nimic pe net; e drept ca nici nu m-am stresat prea tara atata vreme cat productia mult peste necesitati. Sunt deja cateva pungulite puse la congelator.

Mai sunt multumit de ardei: unii iuti ca focul si altii grasi ca Bran. Cateva verze cresc si ele nestingherite si sper sa iasa invingatoare din lupta cu omizile. Tare multumit sunt de mazare, creste usor si neudata si doar o sperietoare  e deajuns ca sa nu le manance daunatorii. Zmeurii, capsunii, 4 muri, vita de vie si ruzincile descriu siluete adolescentine, dar viguroase; cred ca la anul ca adulti vor fructifica, spre bucuria copiilor.

Sfecla are niste frunze mari si frumoase, patrunjelul da si el semne bune de belsug, fratele sau leusteanul la fel ca el, iar frunzele de telina ma multumesc fiindca sunt carnoase si viguroase. Cimbrul a fost senzatia olfactiva a verii. Porumbul zaharat e zgarienorul gradinii noastre. Vom fi multumiti cand il vom fierbe ca si atunci cand vom coace cele 5-6 fire de vinete. Clasica salata de vinete.

Mararul, cartofii, morcovii, castravetii, fasolea, spanacul, loboda, ridichiile de luna, rozmarinul – esecuri clare. Fie n-au rasarit, fie au fost rapuse de boli. Le declar nule. Sunt multumit ca datorita lor am aflat valoarea a ceea ce n-am pierdut din recolta.

Multumesc.

vietiilatara,

parintilor ei Nikubulune si Nikabutale - (n-au blog dar au fost de un real folos)

lui tata (nici el n-are blog dar ar trebui sa isi faca unul pe chestii de mesterit)

Gabrielei (abia acum am inteles entuziasmul cu care mi-a adus rasadurile – e ca o copilarie in gradinarit)

lui Deghizoton, Lushei Gramatushei si lui Ak (splalam picioarele murdare de pamant cu furtunul)

voua tuturor care mi-ati comentat pe blog – entuziasmului vostru daruit din belsug unei gradini mici si neingrijite si unui gradinar tare lenes.

Dobrogea for ever

Ce mi-a plăcut mai mult la ţara Dobrogei a fost pustietatea ei.

Un balsam pentru sufletul însetat de spaţii aride, tăcute, primitoare celui care caută liniştea. O ţară săracă lipită pământului, cum n-am mai văzut colindînd ţările României. Satele, sub arşiţa unui început de Cireşar torid, păreau pustiite ca după năvăliri barbare. Gardurile de pietre dărăpănate care abia mai ajungeau pînă la genunchi te lăsau să priveşti cu indecenţă înspre bătăturile unor locuinţe sărăcăcioase si rudimentare. O femeie cu o basma pe cap spăla, nişte rufe probabil, într-o copaie. Sub pergamentul subţire al acestei sterpe privelişti se intind, mănoase, nesfârşite posibilităţi de a regăsi locul inimii noastre.

Dobrogea şi cheile ei – un loc în care aş fi zăbovit oricât ca să pot şterge din amintire pixelii ecranelor dincolo de care nu se află nimeni.

Dar ce sens sa ştergi ceva doar pentru o vreme?